sâmbătă, 6 octombrie 2007

...za ual











La un moment dat s-au apucat mai marii scolii de arhitectura sa restaureze fatada scolii. Foarte frumos! S-au ridicat schele, s-au tocmit antreprenori si tot tacamul...Intr-o noapte insa ce sa vezi...! Fatada reprezentativa a facultatii de arhitectura, si anume, cea dinspre fantana de la universitate, s-a facut alba!! De fapt, ea fiind de piatra, se putea observa cu ochiul liber o spoiala de culoare alba aplicata pana la o inlatime de aproximativ 6m de la pamant, si terminata, nu cum ne-am astepta, cu o linie ferma si dreapta, ci cu o linie sovaitoare si tremurata ca pisatul boului. M-am gandit pe data ca asa o fi procesul de restaurare...asa s-o fi prevazut in proiect...M-am uitat atent si schela restauratorilor nu era pe aceasta fatada ci pe alta si asta de mai bine de un an de zile. Atunci m-am intrebat cat de rapid au putut ei sa mute schela, sa spoiasca, sa mute schela la loc si sa se faca ca nu s-a intamplat nimic. Ineficient. Nici un antreprenor normal la cap n-ar fi facut asa ceva. Excelent!! - mi-am zis. Atunci cine?! si de ce?? Motivul este ca pe acest zid se gaseau o sumedenie de grafitti-uri si stencil-uri facute de niste derbedei si golani care au luptat impotriva comunismului, si-au exprimat dorinta de libertate si asa mai departe. Scandalos! Nu puteau sa lupte si ei in alta parte...si daca nu, macar sa nu fi mazgalit frumusete de fatada... Cert este ca niste oameni de bine cu simt civic si responsabilitate obsteasca au decis sa inlature impuritatile, dintr-un loc atat de important al istoriei noastre, cu o metoda foarte eficienta: vinaromul, cunoscut si sub denumirea de "lavabil". Operatiunea "FATADA" s-a desfasurat la adapostul intunericului din motive de securitate si camuflaj - de asta spun ca brusc, intr-o dimineatza, fatada devenise alba si frumoasa cat vedeai cu ochii (aprox. 6m). La cealalta fatada, restaurarea decurgea in parametrii normali: se curata piatra cu diverse instrumente abrazive si si pe asta cand au terminat-o, s-a transformat dintr-un zid de piatra, usor inegrita de vreme si cu o patina speciala, intr-un zid curat ca lacrima si mai degraba asemanator cu o felie imaculata, imensa de tort. Asta e alta poveste. Revenind la oile noastre, insa, trebuie sa spun ca personal m-am simtit jignit. Nu numai eu, dar si Tavi si multi alti colegi de-ai mei. Cum sa spoiesti tu, primarie de capitala, o cladire cu valoare istorica si mai mult de atat...tocmai cladirea in care se invata arhitectura!! Am trecut direct la fapte. M-am dus la Tavi acasa si am decupat din carton litere care formau textul "FATADA RESTAURATA DE PRIMARIA SECTORULUI 1", am luat un spray cu vopsea acrilica albastra, doua role de scotch de hartie si am purces spre universitate. Evident, si operatiunea "CONTRAFATADA" s-a desfasurat tot la adapostul intunericului din aceleasi motive de camuflaj si securitate. Am lipit, am dat cu spray, am asteptat sa se scurga nitel ca sa para facut intradevar de primarie, am dezlipit, am distrus dovezile, am fotografiat si in final ne-am dus in Club A sa bem. Peste fix o saptamana, a aparut un articol in Catavencu cum ca primaria sectorului unu angajeaza prin licitatie firme indoielnice care le fac inscriptii ieftine prin oras pe fatadele pe care le restaureaza. Evident era si o poza cu stencil-ul nostru. Mi-e greu sa cred ca un cotidian ironic n-a inteles ironia...
Pe. Es.
Intre timp aceeasi oameni de bine au venit cu acelasi vinarom si au astupat si stencil-ul...inca se intrezareste insa pe sub stratul economic de alb. Daca nu...se gaseste o poza in arhiva de stencil-uri romanesti pare-mi-se la numarul 29

2 comentarii:

Anonim spunea...

foarte bun articolul

trivalutz spunea...

sunt mandra de voi :)