rashauar

Stateam si ma gandeam azi in trafic… ca nu-mi place sa stau. Pe de alta parte ce-mi ramane de facut? Sa claxonez ca ceilalti dementi sau sa imi umflu jugulara si sa ma inrosesc ca un porc? Asa ca am intrat intr-o stare meditativa. Oricum nu ma trezisem de tot asa ca starea s-a instaurat aproape de la sine. Nici macar rarele momente in care trebuia sa bag a-ntaia si sa merg cca. un metru nu au reusit sa ma scoata din aceasta stare. Ma gandeam ca daca n-ar fi Bucurestiul varza probabil ca nici n-as avea timp sa ma gandesc. Daca nu as face o ora in cap de acasa pana la birou, n-as avea timp sa stau cu mine nici macar 10 minute. Atunci cum sa ma enervez? Ba chiar am inceput sa ma simt mai bine si m-am gandit cu mila la asa zisele “tari dezvoltate” care n-au blocaje in trafic. Probabil ca cetatenii de acolo nu se gandesc de loc. Totul merge struna si nu le ramane timp de prostii. Pai cum sa renunt eu la asemenea momente pe care le traiesc la volan in favoarea efortului fizic de la pedalele bicicletei? Nu mai zic si de riscul de a fi lovit ori de catre un sofer nervos, ori de vreun pieton hapsan cu un baston din lemn cu capat de cauciuc. Bine! Recunosc! Adevarul e undeva la mijloc. Ultima data cand am iesit cu bicicleta a fost chiar ok. Am iesit dupamasa in parcul Carol sa beau o bere cu prietenii. Cand s-a inserat am mers cu bicicletele in Baricade – un bar in spate pe la Unirii - si am baut mai departe. Pana la urma am plecat spre casa urcand panta de la pasajul Marasesti, cu viteza, apropiandu-ma de casa. Abia cand am ajuns in apartament mi-am dat seama ca am febra. Am luat un algocalmin fiola si m-am bagat de urgenta in pat. M-am ridicat din nou pentru ca uitasem sa beau apa. Asta e o metoda buna de a eluda mahmureala. Daca te hidratezi bine inainte de culcare n-ai nimic a doua zi. Am adormit. Dimineata mi-am dat seama ca metoda apara partial de mahmureala si de febra musculara deloc.

Am trecut si de semaforul asta. Perfect! Mai ramane cu aproximatie o jumatate de ora. Ma uit la o echipa de muncitori de la drumuri care sta si se uita la mine. Unul e cu spatele si sparge ceva cu un baros. Ceilalti am senzatia ca se uita cu mila la mine. Probabil, cred ei, ca sufar din cauza ca nu si-au terminat lucrarea. Aiurea! M-as da jos din masina, as pune avaria si m-as opri sa beau o bere cu ei. Ce tare ar fi. Sa vad atunci ce reactie ar avea ceilalti soferi. Sa vad atunci cine mai claxoneaza si cat ii tine. Nici cu metroul nu mi-e rusine. Ultima oara cand am mers cu el a trebuit sa astept sa treaca trei garnituri pentru ca nu am putut sa ma urc in ele. N-am vazut in viata mea atata puhoi de lume. De unde vin? Si mai ales unde se duc? La birou! - o sa zica toata lumea. Pai bine mai omule…cu atatea forte de munca ar trebui sa fim cel putin pe acelas loc cu Japonia. Asta-mi aduce aminte de un banc…un roman si un japonez discutau despre motivatia lor la locul de munca…japonezul zice:

- eu muncesc 2 ore pentru familie, 2 ore de placere, 2 ore pentru imparat si 2 ore pentru Japonia! Romanul zice si el:

- eu muncesc 2 ore pentru familie, placere nu-mi face, imparat n-avem si-mi bag picioru’ in japonia ta.

Cert este ca exista acum in romania o frenezie. Trebuie sa muncesc ca sa agonisesc si sa-mi permit orice! Mobila, parfumuri, bicicleta, cort, masina, butelie, barca, plasma, camera foto/video, dvd-uri, cd-uri, combina, sa merg la restaurant, la cinema si la bowling, la fittness, tenis, bazin si intr-un final sa fiu om realizat. Eventual sa ma casatoresc si sa fac si un copil care sa aiba toate cele de mai sus. Iata deci implatarea visului american in cosmarul romanesc. Muncim ca sa facem shopping si sa ne hranim pe noi si familiile in fast-fooduri din cinematografe in timp ce dam o bila. Grozav! Nu zic ca nu e bine. Ai tot ce-ti doresti! Oricine poate sa munceasca si sa-si permita orice. Vorba lui Liviu…colegul meu…”daca vrei barca, iti iei barca!” Nimic mai adevarat. Dar imi aduc aminte de “Fight Club”, film in care se critica dur modul asta de viata traita dupa un catalog, devenit peste noapte o noua biblie. Da! - exact asta se intampla! Oamenii isi traiesc mai nou viata dupa cataloagele Ichea, Bricostor, Practicar, Metro, Selgros, Carfur, Bila samd. Oare nu apare si un catalog cu masaj tailandez? Sau macar unul cu spatii de meditatii…in care sa stai si sa te gandesti ca nu e cazul sa cumperi toate rahaturile de care n-ai nevoie si pe care n-ai sa le folosesti niciodata in viata?

Am ajuns la Romana. De aici merge mai repede. E un politist (a aflat ca li se mai spune si cap de ghips din cauza caschetei albe) care isi unduie gratios mana facandu-mi semn sa o calc si sa trec mai repede de intersectie. Il ascult. El e stapanul intersectiei. Ma gandesc ca la intoarcere o sa fie la fel. Cand ma plictisesc in trafic vorbesc la telefon. Asa face si Serban. Mai rezolvi niste treburi…mai aranjezi parcursul zilei. Se mai baga cate unul in fata nervos. Claxoneaza, injura...il las. O sa ajunga cu 5-maxim 10 minute mai devreme la destinatie si sunt aproape sigur ca n-o sa se gandeasca ca tocmai a castigat 10 minute din viata doar pentru el. Sunt aproape sigur ca n-o sa se gandeasca. E genul care nu pierde vremea cu prostii. Am ajuns la birou. Acum muncesc ca sa am bani sa platesc facturile. Vreau sa-mi cumpar un yaht in vreo 10 ani si sa stau pe mare. Yaht cu panze...nu salupa d-aia imensa. Ceva mic, decent, cu barulet aprovizionat, putina muzica, o pipa si cam atat. Acum insa trebuie sa platesc intretinere, telefon, internet, benzina, electricitate...etc.

A zis cineva o vorba mare...“romanul daca nu e preocupat si stresat de ceva...nu e om...” - asa este. Daca nu isi termina ficatii cu probleme nu e implinit...si tot acel cineva a zis...“de ce sa ma stresez? ca sa ajung cel mai bogat din cimitir?“ Foarte adevarat! Acum nu vreau sa ma plang ca sa nu se inteleaga ca nu-mi place ce fac...problema e ca mi-ar placea sa mai fac si altceva – macar din cand in cand!