apartament 13

studiu de max cu vray si de cum as vrea sa-mi amenajez apartamentul...macar virtual

...O zi

Prima data m-am trezit la sapte si ceva; era imperios necesar sa ajung la buda…m-am intors in pat si am vazut ca dormea Pop in el. E colegul meu de la birou. Am baut ceva aseara ca eram nefericiti. Am adormit la loc. M-am trezit din nou la noua fara ceva si mi-am aprins o tigara. Mi-am dat seama ca mi-e extrem de sete. Am inceput sa trag de Pop sa mergem la birou. N-am obtinut decat o rugaminte sfasietoare de a amana momentul plecarii...Am avut un conflict interior intre setea care incepuse sa devina chinuitoare si compasiunea fata de durerea pe care am simtit-o in vocea lui. Setea a invins. Ne-am urnit incet incet, ne-am imbracat, ne-am parfumat si am iesit din apartament. Am asteptat la lift care n-a venit gol…era o domnisoara destul de draguta care probabil ca pleca la birou – n-am mai vazut-o la mine in bloc…Cert este ca “efectul Axe” nu s-a produs…n-a sarit pe noi sa ne rupa hainele asa ca eram atent la modul cum se deforma cabina liftului glisand pe sinele strambe dintre etaje. Am iesit in hol si ca deobicei am salutat portarul (unul dintre cei trei care cred ca ar putea sa scrie o carte despre viata mea daca s-ar pricepe). Am ajuns la singurul magazin din zona si am cumparat apa, tigari si doua cafele…la prima am uitat sa pun paharul in dreptul robinetului si era sa o pierdem…ne-am intors in fata blocului ca sa stam pe banca si sa ne bem cafeaua. Am sunat la Liviu, alt coleg, sa-l intreb ce face. Mi-a raspuns cum ma asteptam, ajunsese la birou.

Am luat-o incet, pe jos trei statii de autobuz pana spre metrou. Ajungem mai repede pe jos decat cu autobuzul. Nu numai mai repede dar si mai confortabil. Am tras cu ochiul la santierele de pe drum si ne-am amuzat de modul romanesc de a incropi o treaba. Din vorba-n vorba am ajuns la Unirii. Am sunat-o pe Ioana Mica sa stabilim unde ne intalnim la metrou. A baut si ea cu noi aseara si am zis sa mergem impreuna la birou. Am stabilit sa ne vedem pe peron la capatul trenului sa fim mai aproape de iesire. Am intrat cu Pop si ne-am oprit la fornetti sa astamparam monstrul din stomac. In vitrina pe un raft destul de stramt, reusise sa-si faca loc o domnisoara care motaia. Am cerut 2 kilograme. Vanzatoarea a inceput sa rada si i s-a adresat cu “fata!... baietii vor doua kile din tine”. Nu ne-a dat. Am luat pizza si cascaval, cate o suta. Nu mi-au placut niciodata dar sunt la botul calului. Am coborat treptele monumentale si am ajuns la locul de intalnire. M-a sunat un fin care avea o oferta de job in Cipru, pentru arhitecti cu minim un an experienta. O vrajeala, si nici nu-l auzeam din cauza metroului care intra in statie. A aparut si aia mica si am sarit in tren. M-a sunat Liviu sa-mi zica sa ne grabim ca vroia sa plece de la birou la o intalnire. Am coborat la Victoriei si am urcat. Am oprit la Boutique sa cumpere aia mica tigari. Am urcat mai departe pana la suprafata. Am ocolit taraba cu flori si am luat-o pe poteca de langa cladire, pe unde o luam deobicei si unde mereu ne intampina aceeasi cersetoare care cere cate-un pix sau ziar sau tigara sau o gura de sandwitch – desi nu-mi amintesc sa fi mancat vreo data in fata ei. Spre trecerea de pietoni se ingusta trotuarul din cauza masinilor parcate pe el si a trebuit sa ne organizam in coloana. La un moment dat am ajuns la o stramtoare formata de un jeep si o reclama luminoasa cand s-a repezit sa treaca inaintea noastra o domnisoara roz. Pop a observat ca desi avea sutien tot i se vedeau sfarcurile. N-am fost atent dar am replicat “bauntzi – bauntzi” din reflex. Am traversat si am luat-o pe strada ca nu mai era loc pe trotuar.

Am ajuns la birou. Am salutat portarul care statea in strada sa dirijeze parcarea masinilor. Tot trei sunt si aici si si ei ne cunosc intr-un fel. Am ajuns in curtea din spate si mi-am vazut masina. Mi-am adus aminte ca am lasat-o aici si am carat o tona de chei dupa mine. Logic...doar am venit cu metroul...si culmea e ca am ajuns si mult mai repede. Am intrat si l-am vazut pe Liviu. Statea ca de obicei cu castile pe urechi si freca mausul prin mail-uri. L-am salutat. A spus cam ce trebuie facut azi, sau mai degraba ieri si a plecat. M-am dus sa iau apa ca sa facem cafea in timp ce aia mica a pus filtrul si cafeaua. Mi-am verificat mail-ul si am gasit un mail de la Ioana Mica. N-am avut rabdare sa-l citesc dar mi-a explicat ea ca niste prieteni au un proiect sa culeaga niste povestiri despre zile obisnuite petrecute de oameni obisnuiti…pierdere de vreme…m-am dus afara sa fumez. M-am intors la calculator si m-am apucat sa fac o antemasuratoare pentru un proiect. Mi-am dat seama ca n-am chef sa fac asta si nici nu prea imi pot aduna gandurile spre calcule de suprafete si volume asa ca m-am apucat sa scriu despre azi. Am deschis doua ferestre de arhicad, una de mozilla, una de explorer, una de excell, evident winamp si yahoo messenger. Mi-au sarit in fatza patru ferestre de yahoo cu bancuri pe care le stiam de saptamana trecuta si una cu un banc pe care-l stiam de 18 ani. Le-am inchis pe rand ca sa fac curat pe monitor. Nu mai vedeam ce scriu aici. A aparut si “Mos Craciun”, seful nostru…(asa-i zicem noi)…daca asa-l cheama !!… Am vorbit putin si s-a dus la el in birou.

Acum scriu mai departe. S-a facut cafeaua si am iesit toti afara sa fumam. Mi-a sunat telefonul…m-am uitat si era Alinutza. Fosta mea prietena. Cred ca am vorbit cu ea aseara dar eram beat. Inca mai tin la ea doar ca nu mai poate exista nimic intre noi. Vroia sa vada ce fac…parea ingrijorata. Cred ca si ea mai tine la mine…nu vreau sa se mai gandeasca la mine are si ea problemele ei…mult mai mari ca ale mele…era la croitor si am inchis. Am intrat inapoi in birou si a venit si Luiza cu fratele ei geaman. Erau cam sobrii. Cred ca s-au certat. Marius a plecat si ea s-a asezat la calculatorul ei, langa mine. Mi-e draga…e o fata misto, doar ca nu o inteleg pe deplin. „Nu e cazul“ zice ea mereu. Am senzatia ca e intr-o cochilie dar e doar parerea mea. M-a abordat Iza pe net...Iza e o fata speciala...“e nebuna” zice Bebe, fratele Alinutzei. Nu e departe de adevar, a terminat filozofia…aproape…(nu si-a dat licenta)…E nebuna dar nebuna cum ar trebui sa fie multi daca ma intrebati pe mine. Am sunat-o si am vorbit putin cu ea...ea stie tot despre mine si Alinutza. Isi face griji pentru amandoi. I-am explicat ca nu mai e cazul. Tin la ea foarte mult. Si ea ma ingrijoreaza…nu stiu daca e cu adevarat fericita. De fapt acum nu stiu mai nimic. Ma simt usor anesteziat de betia de ieri. Nu ma doare nimic propriu zis dar am un tremur interior si un discomfort fizic. In cap pare sa fie o presiune si un zgomot de fond infundat. As numi-o per ansamblu o mahmureala blanda. Am avut si mai rele. Mi-a cerut Pop cheile de la apartament...si-a uitat telefonul la mine. A plecat si se intoarce repede zice el. Au trecut pe aici si Miro cu Rete. Au stat putin si au plecat. M-a sunat mama sa ma intrebe daca trec pe la ei asta seara. Nu stiu. Asa-i raspund mereu si mereu o enerveaza asta…nu stie daca sa pregateasca masa sau nu si eu o tin in suspans. Dar chiar nu stiu. Cateodata merg sa mananc cateodata n-am timp sau n-am chef. S-a intors Liviu. Cred ca o sa iesim la un moment dat sa mancam ceva desi exista pericolul sa bem “o” bere. Spun pericol si folosesc ghilimele pentru ca nu mai cred in conceptul asta de mult. Nimeni nu bea doar “o” bere. Cel putin nimeni din grupul nostru. De fapt asa a fost ieri. Din cauza asta sunt mahmur acum. Probabil ca am sa beau o bere sa ma dreg. Mi-a zis Liviu ca trebuie sa fac niste randari. Ma apuc de ele ca sa le termin intr-o ora. Astea merg mai usor setez scena in max si il las pe el sa randeze in timp ce scriu mai departe.

M-am enervat! S-a blocat idiotul si a trebuit sa restartez. In fond suntem in era restartului – cum nu merge ceva conform standardelor, cum trebuie restartat. Ma intreb cum ar fi sa ne putem restarta si noi?

- Atanasiu a luat-o pe un drum gresit!

-Eh! Nu-i bai! Da-i un restart! De fapt cred ca si betia asta e un fel de restart. M-am trezit de parca nu mi se incarcasera driverele. Placa video avea imaginea cetoasa, hard-diskul era plecat cu sorcova si lipseau o gramada de foldere si fisiere, placa de sunet avea un tiuit ingrozitor iar de procesor nu mai zic nimic. Cred ca dimineatza chiar m-am resetat. Oricum era nevoie de asta din moment ce incepeam sa dau erori. Acum ascult Coma in casti si astept sa se termine randarea. Nimic special dar trebuiesc facute si astea. Au venit niste oameni in birou. Unul dintre ei e inginer instalator. E un tip haios si il cheama ca pe mine, Andrei. Pare si el un pic sarit de pe fix si ei spun ca seamana cu Quasimodo. E drept, are un defect la picior si se balbaie dar in esenta e un tip haios. Am terminat prima randare. E reusita zic eu. Sunt multumit. I-am dat deja a doua poza. A plecat si Luiza si acum sta Liviu la calculatorul ei, langa mine. Se uita pe niste contracte si pe niste legi. E un tip foarte meticulos. Ma intreb cand o sa mergem la masa ca a inceput sa-si arate coltii monstrul din stomac.

In clipa asta sunt surprins ca desi nu obisnuiesc sa scriu a mers destul de firesc. Nu numai firesc dar chiar relaxant. Pur si simplu sunt ganduri pe care le am in fiecare zi si acum le astern cu mare usurinta intr-un fisier *.doc cu arial 12. Mai vorbesc si cu Andra pe messenger. Am fost impreuna trei ani (acum vreo patru ani). Am ramas amici. Si ea e o tipa misto doar ca am ales cai diferite.

„Nu e nevoie sa te apuci sa scrii / Ca sa bati campii si sa nu iti mai revii“ canta Catalin de la Coma in urechea mea. S-ar putea sa fie un semn. Ma uit in lista de yahoo si-mi dau seama ca sunt acolo oameni cu care n-am mai vorbit de patru ani. Mai mult de atat sunt oameni care nu mai sunt printre noi. Nu pot sa-i sterg. Am si in telefon trei numere care nu mai exista. Pur si simplu nu pot.

In mare parte e o pierdere de vreme yahoo-ul asta. Cand ti-e lumea mai draga apar cinci ferestre cu „sal“ sau „neatza“ sau „buna“ sau „ding“-uri de la oameni care isi iau o pauza intamplator in acelasi timp dar nu si in acelasi timp cu tine. As fuma o tigara. M-am reapucat de fumat ca un idiot. Tot la o betie. N-am fumat un an de zile. Nici nu-mi trebuia. Nici acum nu-mi trebuie dar ce sa fac? Pana nu-mi revin sunt sclavul viciului. Urasc sa ma duc noaptea disperat pana la benzinarie sa-mi cumpar „recompensa“. Ma simt ca un caine. Imi vine sa fumez cand vorbesc despre fumat. Ma duc afara sa fumez. E placut afara azi. Vine si Ioana Mica. Ne-am intors. Acum a ajuns playlist-ul la Deftones. Suna bine baietii astia.

Ma gandesc ca m-as apuca sa cant din nou. Nici nu stiu pe unde-mi sunt tobele. Trebuie sa vorbesc cu Boris, care e in germania si nu prea sta pe messenger, sa-mi dea un numar de telefon ca sa pot sa dau de ele. N-am cu cine sa cant. Majoritatea n-o fac din pasiune, o fac ca o prioritate. Din cauza asta am si renuntat, dar acum chiar mi-e dor. Langa biroul nostru e un studio de muzica. Studio e mult spus. Au trei bureti pe pereti si un calculator la care e legata o clapa si un microfon. Acum iar au inceput sa ne zgarie pe urechi niste rapandule care iau lectii de canto. As lua un extraveral. Frumoasa meserie. Mergi intr-un loc unde tipi cat te tine gura, te crezi Edit Piaf, asta daca ai auzit de ea….ca e posibil sa nu, si mai esti si platit pentru asta. E deja patru ceasul si n-am facut mai nimic. Ma simt aiurea da nici n-am chef sa fac ceva. Probabil ca iar o sa lucrez la noapte. Trebuie sa fac si o tema de proiect pentru copii la scoala. Trebuie sa le dau un proiect misto, care sa le placa. Macar sa faca ceva ca lumea. Ma gandesc sa le dau sa faca un club de muzica electro, cu dj, ecrane de proiectii, visuals etc. Nu prea mai sunt studenti pasionati la arhitectura. Astia de acum nici nu stiu unde e Club A. Intr-un fel mai bine pentru ei. N-am mai fost de un an acolo. A devenit o mizerie. As merge doar intr-o faza avansata de ebrietate. Iar mi-e foame si imi amintesc acum, ca am adus vorba de zona aia,…imi amintesc de „impinge tava“. Genial loc. Am mancat de zeci de ori acolo si n-am patit nimic. Nici nu stiu cum e posibil. Cand vedeam, treaz fiind, ce am putut sa mananc mi se facea parul maciuca. Oricum cred ca e mai natural decat McDonnalds-ul. Am mai facut doua randari si ma uit prin monitor. Am o groaza de ganduri in cap numai ce trebuie nu-i. Asa e cand esti mahmur. M-as uita la un film bun dar n-am cum. Trebuie sa astept pana acasa. N-am mai vazut un film de o luna. Nici carti n-am mai citit. Incep sa ma pierd incet, incet. Muncesc. Muncesc si noaptea. Cand nu muncesc ies la betii. E parca un cerc vicios. S-a intors Luiza. S-a tuns. E tare de tot freza. Imi place. Acum are doua profile, spre mine arata intr-un fel si spre Ioana Mica arata altfel. Am stabilit si cu Rete ca eu sunt favorizat. Profilul dinspre mine arata mult mai misto. Am fost toti afara sa fumam. A venit si Rete. El nu fumeaza. A facut poze cu gandacei rosii pe care-i considera perversi (asta pentru ca si-o trag non stop). Ne-am dat cu parerea daca se cheama “ochiul boului” sau “vaca domnului”. N-am ajuns la nici o concluzie. Zice ca pe google “ochiul boului” e o planta si la “vaca domnului” gaseste site-uri religioase.

Se tot vehiculeaza ideea sa mergem la masa…cred ca e deja tardiv. E ora cinci. Am plecat cu Luiza sa luam trei saorme de la un turc de langa McDonnalds. Am ajuns in fata si am comandat trei mari, cu de toate.

- Da, si cu usturoi. Ma suna Liviu si-mi spune sa trec pe la Mec sa-i iau doi cizburgari dublii si doi hamburgari…a! si un cartof mare. Aceleasi formule peste tot si tot Bucurestiul miroase a usturoi, pui fript si McDonnalds statut. Si mereu aceleasi intrebari stupide desi tu formulezi comanda cat mai detaliat astfel incat sa realizeze ca stii exact ce vrei…nu iti mai trebuie si o placinta sau o cafea sau un mar sau mai stiu eu ce. Se termina de rulat saormele, le luam, si tzup la Mec. Coada…o femeie cu 2 copii. Restul de case inchise…dar…mai incolo o femeie plinuta cu niste strampi negrii pe sub fusta de blugi asteapta comanda…evident e roz bluzita. E si asta o moda. Ma uit la Luiza care deja bombanea si comenta outfit-ul femeii. Era imposibil sa te abtii. Comand si aici…aceeasi poveste. Platesc. Mergem sa mai luam tigari de vis-à-vis, de la “Martau si fii”. Nu l-am cunoscut. Nu stiu nici cati baieti are dar logica-mi spune ca minim doi fara sa excluda posibilitatea de a avea si o fiica. Am luat si apa la doi litrii si doua cola la un leu. Na intoarcem la birou si mancam afara in curte. E un spatiu interesant un dreptunghi de pamant sapat in beton care contine ceva verdeata si doi tei mari. E plin de gandaci din aia rosii si de mucuri de tigara. De o parte din ele suntem si noi vinovati. O data le-am strans. Terminam de mancat si mergem inauntru sa avem o discutie cu Mos Craciun. Concluzia e ca nu suntem suficient de eficienti si ca mai avem o groaza de lucru. Mi s-a facut sete. Imi fac o lista cu ce trebuie sa lucrez, in ce ordine si stabilesc un plan. Ii salut pe toti si plec. Ma urc in masina care-mi e deja straina. O iau pe calea victoriei cu Coma in difuzoare. Sunt in saptamana in care doar asta ascult. Fac dreapta pe Rosetti si ajung la ai mei. E doar maica-mea acasa si cele doua pisici. El e persan, ea balineza. Sunt haioase si imi lipsesc cateodata. Imi pune ceva de mancare la pachet pentru ca ma grabesc si n-am timp sa stau la masa.

Plec spre casa. Ma enervez cu o blonda care se cacaia cumplit sa faca dreapta desi era verde intermitent. Trec peste asta dupa ce o calc la blana si injur printre dinti. Am devenit impulsiv. Cred ca o sa trec totusi la bicicleta dar s-a desumflat si n-am pompa. O sa-l intreb pe Tavi daca are. Am ajuns acasa, salut portarul (altul decat cel de dimineata) si intru in apartament. E numarul 13. Mereu m-a distrat asta. Chiar mi-am cumparat si niste numere d’alea chicioase de la Brico Store si le-am lipit stramb, in coltul din dreapta sus al usii. Arata haios. Si cred ca le da si babelor prilej de barfe. Asa sunt eu dragut, ma gandesc la toata lumea. Am dat drumul la apa sa curga. Trebuie sa fac dus. Dureaza cam zece minute pana se face calda. E distanta mare probabil pe teava. Intre timp scriu. Ma pregatesc sa ma apuc sa fac tema pentru copii la scoala dar dupa dus. Cand termin trebuie sa ma intorc la birou sa fac un 3d si sa randez niste poze cred ca pe la unshpe o sa ajung si o sa stau pana la unu- doua, dupa care o sa ma intorc acasa, o sa-mi salut cel de-al treilea portar si in fine o sa ma relaxez. Probabil ca am sa beau doua pahare de vin si am sa vad un film. Este posibil sa ies si in oras sa beau ceva cu Serban. O sa-l sun dar nu cred ca are chef la ora aia. El e mai putin haotic. Desi cand il apuca e la fel ca mine. Imbatranim in fiecare zi. Azi am imbatranit cativa ani. Cei pe care i-am parcurs gandindu-ma la ei. Si pare atat de simplu. E chiar misto.